Preşedintele Rusiei a avertizat Ucraina că Moscova va impune măsuri protecţioniste în cadrul Uniunii vamale a fostelor republici sovietice, dacă Kievul alege relaţii politice şi comerciale mai strânse cu UE, scrie Financial Times.

După mai bine de o săptămână de tăcere, timp în care conflictul comercial bilateral a escaladat, Vladimir Putin a sugerat, joi, că vor fi necesare controale mai stricte la graniţe, pentru a preveni “o invazie” a bunurilor din UE, prin Ucraina, spre Rusia.

Putin nu a făcut nicio referire concretă la controalele temporare deja impuse, care i-au costat timp şi bani pe producătorii şi exportatorii ucrainieni, luna aceasta.

“Dacă vecinii noştri vor alege liberalizarea considerabilă a regulamentelor vamale cu UE, atunci bunurile lor vor invada inevitabil piaţa ucraineană”, a spus liderul de la Kremlin.

În timpul unei vizite la Rostov-pe-Don, Putin a sugerat că mărfurile europene ar putea ajunge foarte uşor de pe piaţa ucraineană în Rusia. “Experţii noştri consideră că există un astfel de risc. Atunci ţările membre ale Uniunii vamale va trebui să găsească măsuri protective. Există această posibilitate”, a explicat el.

Comentariile sale vin în contextul îngrijorării că Rusia vrea să pedepsească Ucraina, din punct de vedere economic, pentru că autorităţile de la Kiev îşi doresc relaţii mai apropiate cu UE şi vor semna un Acord de Asociere cu Uniunea, în toamnă, în loc să se alăture Rusiei, Belarusului şi Kazakhstanului, în Uniunea regională vamală.

Companiile ucrainiene au acuzat, săptămâna trcută, oficialii vamali ruşi că au paralizat toate importurile cu controalele lor vamale exagerate, ceea ce ar putea provoca pierderi de miliarde de dolari.

Controalele suplimentare au fost privite ca o încercare de a pedepsi Kievul şi a determina autorităţile ucrainiene să renunţe la planurile de apropiere economică şi comercială de UE.
Cursdeguvernare