Bruxelles pune în sfârşit o notă bună

Pentru editorialistul-vedetă al influentului cotidian Radikal, ultimul raport cu privire la negocierile de aderare a Turciei la UE clarifică, până la urmă, situaţia, şi ar trebui să permită o dezbatere senină în sânul opiniei publice turceşti în privinţa relaţiei cu UE.
Orhan Kemal Cengiz

Ultimul raport cu privire la negocierile de aderare a Turciei la UE nu este influenţat de polarizarea ambiantă din ţară. Acest text scoate în evidenţă progresele înregistrate de ţara noastră. Într-adevăr, când citim în raport că “gropile comune descoperite în Est nu au fost suficient investigate”, nu putem decât să ne bucurăm de sfârşitul acestui coşmar pe care l-am trăit în timpul anilor 1990 [în regiunile estice cu majoritate kurdă]. La vremea respectivă, în fiecare zi erau ucişi oameni şi trupurile erau zilnic aruncate în stradă.

Atunci când Comisia Europeană este mulţumită că “activităţile comemorative ale genocidului armean [24 aprilie] s-au putut desfăşura în mod paşnic şi fără probleme”, ne amintim că nu cu mult timp în urmă, în 2005, un colocviu universitar din Istanbul, consacrat problemei armenilor, provocase tensiuni considerabile.

Subiectele problematice abordate în acest raport nu mai sunt aceleaşi ca acum zece sau douăzeci de ani. Astfel, în capitolul privind tortura, este evocată utilizarea excesivă a forţei şi a gazelor lacrimogene mai degrabă decât utilizarea sistematică a torturii. Scriind acestea, nu vreau în niciun caz să minimizez problemele de astăzi în acest domeniu.
Autocritică

Astfel – ceea ce de altfel nu este inclus în raportul Comisiei Europene – organizaţiile de apărare a drepturilor omului evocă numeroase cazuri de viol de tinere femei în comisariate în timpul evenimentelor din Gezi. Şase dintre tinerii noştri au murit şi toate acestea s-au întâmplat în timpul şi după evenimentele din Gezi.

“Evenimentele din Gezi” au fost citate de paisprezece ori în raport. Reamintind utilizarea excesivă a forţei de către poliţie, limitarea libertăţii de exprimare impuse reţelelor sociale, precum şi avertismentele din partea autorităţii mass-media către canalele de televiziune care au difuzat imagini ale evenimentelor din Piaţa Taksim, raportul Comisiei a amintit obligatoriu ceea ce s-a întâmplat în jurul Parcului Gezi.

Comisia evocă de asemenea în acest cadru auto-cenzura din mass-media şi concedierea sau demisia forţată a jurnaliştilor care au criticat felul în care guvernul a gestionat aceste crize. Rămâne deci de sperat că guvernul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator, la putere în Ankara) va citi acest raport cu cumpătare şi că aceasta îl va incita la o anumită formă de autocritică.

“Raportul ne arată de asemenea ceea ce nu s-a schimbat în ţara noastră în ultimii douăzeci sau treizeci de ani”

Raportul ne arată de asemenea ceea ce nu s-a schimbat în ţara noastră în ultimii douăzeci sau treizeci de ani. În special cu privire la non-musulmani [armeni, greci, evrei] care, reaminteşte Comisia, tot nu au o personalitate juridică, ceea ce împiedică colectivităţile acestor comunităţi să aibă proprietăţi, să facă colecte de fonduri sau să angajeze slujitori ai bisericii care nu au cetăţenia turcească.

Imposibilitatea pentru Patriarhul Ortodox de Constantinopol de a-şi folosi titlul de “ecumenic” şi refuzul de a permite deschiderea Institutului de teologie ortodoxă din Halki (Istanbul) [închis din 1971] sunt alte exemple a ceea ce nu se schimbă în Turcia.
Probleme în sistemul judiciar

Se pot de asemenea sublinia în raportul Comisiei şi neajunsurile sistemului judiciar turcesc, la nivelul competenţelor procurorilor, lipsa unei curţi de apel sau accesul foarte limitat al apărării la dosarele acuzaţilor. Dar raportul evocă de asemenea unele progrese în acest domeniu, de exemplu scăderea semnificativă a numărului de persoane închise.

Acest raport creează astfel un cadru propice pentru cei care doresc să înţeleagă Turcia în afara polarizării impuse de către cei care consideră că Turcia este în mod necesar o “democraţie avansată” sau un “regim fascist” şi care împiedică orice analiză. Prin urmare trebuie să sperăm în aceste circumstanţe că raportul va fi în următoarele zile subiectul unei dezbateri senine în opinia publică turcească.
Presseurop.eu

Nabucco şi TANAP ar putea fuziona

Acţionarii proiectului Nabucco discută despre o posibilă fuziune între gazoductul susţinut de Uniunea Europeană şi conducta TANAP, care este sprijinită de Turcia.
Consorţiul Nabucco a confirmat că are loc o întâlnire a acţionarilor la Viena, dar nu a dat detalii despre posibila fuziune a celor două proiecte. Oficialii consorţiului au spus doar că proiectul nu a fost modificat din punct de vedere conceptual.
Gazoductul Nabucco este principala componentă a aşa-numitului Coridor Sudic şi este dezvoltat de consorţiul Nabucco Gas Pipeline International, din care fac parte companiile Transgaz Mediaş, OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Botas (Turcia) şi RWE (Germania). Construcţia gazoductului Nabucco, ce va avea o capacitate maximă de 31 de miliarde de metri cubi este programată pentru 2013, iar primele livrări pentru 2017. Gazul din zona caspică ar urma să ajungă la Baumgarten, în Austria, tranzitând toate statele membre ale consorţiului, exceptând, evident, Germania.
Turcia pare a nu mai susţine însă în totalitate proiectul, atât din motive politice (diferendul cu Franţa pe tema genocidului armean), cât şi economice. Istanbulul pare a prefera proiectul TANAP (Trans Anatolian Pipeline) prin care gazele din Azerbaijan să ajungă pe piaţa europeană. Acest proiect, pe marginea căruia Turcia şi Azerbaijanul au bătut deja palma, presupune construcţia unei conducte de la graniţa dintre cele două state până la frontiera turco-bulgară. Capacitatea de transport ar fi de 16 miliarde de metri cubi anual, 6 pentru Turcia şi restul de 10 pentru Europa.
Azerbaijanul dezvoltă unul dintre cele mai mari zăcăminte de gaze din zona Caspică, Shah Deniz, cu rezerve de 1.200 de miliarde de metri cubi, dar azerii n-au decis încă ce proiect vor alege pentru ca gazul să ajungă în Europa. Traseul ales ar putea fi anunţat la sfârşitul lunii martie.
Turcii spun că TANAP este mai ieftin decât Nabucco. Dacă în primul caz costul estimat al proiectului este de 5 miliarde de dolari, costurile Nabucco ar putea ajunge la 12 miliarde, potrivit Reuters, deşi estimările consorţiului rămân la 7,9 miliarde de euro. Evident, TANAP ar dubla Nabucco pe teritoriul Turciei.
e-nergia.ro

Rusia a rasplatit Turcia pentru South Stream. Afla ce a primit Ankara

Dupa ce Turcia a revizuit, la sfarsitul anului trecut, acordul cu Rusia privind livrarile de gaze naturale, Ankara a obtinut o reducere a pretului la carburant .
Potrivit presei locale, preturile pentru Turcia vor fi similare celor practicate de Gazprom in Europa. „Aceasta reducere ne aduce profit suplimentar. In caz contrar, Turcia s-ar fi confruntat cu importante pierderi”, a citat ziarul Hurriyet declaratia ministrului turc al resurselor naturale, Taner Yildyz. El a refuzat insa sa dea cifre, invocat secretul comercial.
Anual, Rusia furnizeaza Turciei aproximativ 20 miliarde mc de gaze naturale, adica aproape jumatate din necesarul acestei tari. Dar Rusia are nevoie de Turcia nu numai in calitate de importanta piata de desfacere, dar si pentru proiectul sau, South Stream, concurentul direct al proiectului european Nabucco.
Iata de ce expertii cred ca pretul pentru Turcia va fi sub cel aplicat in relatiile cu europenii, care in 2011 au platit, in medie, 352 dolari/1000 mc, iar pentru anul in curs Gazprom a prognozat un pret mediu pentru UE de 500 dolari/1000 mc.
Analistul rus Grigori Birg crede ca reducerea pentru Turcia este de 15-20% din pretul de baza, adica 35-50 de dolari/1000 mc. „Italia a obtinut deja o scadere tarifara de 20-25%, Serbia a convenit a pretul pentru gazul importat sa fie cu 10% mai mi, iar Estonia si Letonia negociaza o reducere de aproape 15%”, aminteste expertul.
La 28 decembrie, Gazprom si compania de stat a Turciei, Botas, au semnat un pachet de documente anexa la contractele incheiate cu Gazprom in 1997 si 1998, precum si protocoale de reglementare a livrarile de gaze rusesti. Tot atunci, Rusia a primit din partea autoritatilor de la Ankara aprobare pentru ca viitoarea conducta South Stream sa-i tranziteze apele teritoriale din Marea Neagra.
Fin.ro

Turcia, tentata sa faca joc dublu in competitia energetica dintre UE si Rusia

Ankara, curtata de cinci proiecte energetice concurente in zona Marii Negre, trebuie sa aleaga intre a sustine interesele Bruxelles-ului sau a le privilegia pe cele ale Rusiei, iar discretia autoritatilor in legatura cu acest subiect da de banuit ca Turcia a ales sa faca un joc dublu.
Premierul turc Recep Tayyip Erdogan nu s-a laudat in campania electorala de anul acesta cu faptul ca Turcia a devenit un actor de neevitat in proiectele energetice atat ale europenilor, cat si ale rusilor, iar tacerea – inclusiv a presei europene – in privinta semnarii cadrului juridic pentru Nabucco, care a avut loc la 8 iunie, in Turcia, ridica semne de intrebare, scrie Le Monde, care publica o analiza semnata de Olgu Okumus, doctorand la Centrul pentru Studii si Cercetari Internationale (CERI) de la Paris.
Cadrul juridic al gazoductului Nabucco, al carui obiectiv este de a reduce dependenta energetica a unor state membre UE de Rusia, a fost finalizat la 8 iunie la Kayseri, in Turcia, odata cu semnarea acordului de sustinere dintre societatea Nabucco Pipeline GmbH International si ministrii din cele cinci tari de tranzit: Austria, Bulgaria, Ungaria, Romania si Turcia.
Acordul de sprijinire a proiectului instituie un regim de tranzit de lunga durata, conform Constitutiei turce si reglementarilor Uniunii Europene. Gunther Oettinger, comisarul european pentru energie, a definit acest acord drept o etapa-cheie pentru realizarea gazoductului Nabucco.
Totusi, premierul turc Recep Tayyip Erdogan nu s-a laudat cu aceasta reusita in timpul campaniei electorale pentru scrutinul legislativ din iunie. Semnarea acordului de sprijin nu a facut obiectul vreunei dezbateri in Turcia, dar nici in Europa. Tacerea de care dau dovada autoritatile si presa in privinta acestui proiect ridica semne de intrebare.
Nabucco face parte din marele proiect al unui coridor sudic pentru gaze, care are ca obiectiv sa reduca dependenta energetica a unor state membre ale Uniunii Europene fata de Rusia, operand cu o dubla diversificare – a surselor de aprovizionare (zona caspica si Irak) si a rutelor de tranzit (Turcia, Bulgaria si Romania).
Coridorul sudic se bazeaza pe o dinamica sustinuta politic si economic de UE. Patru proiecte europene – Nabucco, TAP (Conducta transadriatica), ITGI (Interconectorul Turcia-Grecia-Italia) si White Stream – sunt in competitie pentru a reduce aceasta dependenta prin dezvoltarea de noi rute.
Pentru a-si apara monopolul energetic, Rusia s-a prezentat la randul ei cu un proiect ambitios, South Stream, al carui obiectiv este de a transporta de doua ori mai mult gaz decat Nabucco. Cele doua proiecte difera fie prin componenta consortiului, fie prin ruta de tranzit avuta in vedere.
Nabucco, proiectul prioritar al Uniunii Europene, este mai lung si mai complex. Se va intinde pe 3.300 de kilometri, intre Erzurum, in Turcia, si Baumgarten, in Austria, si va ocoli Rusia. Actionarii sai sunt OMV (Österreichische Mineralölverwaltung) in Austria; MOL (Magyar Olaj és Gázipari) in Ungaria; Transgaz in Romania; Bulgargaz in Bulgaria; BOTAS (Borum Hatlari ile Petrol Tasima Anonim sirketi) in Turcia si RWE (Rheinisch-Westfälisches Elektrizitätswerk Aktiengesellschaft) in Germania. Fiecare detine 16,67% din actiuni.
Proiectul gazoductului transadriatic (TAP) se bazeaza pe un parteneriat tripartit care implica Statoil in Norvegia, EGL (European Gas Limited) in Elvetia si E.ON Ruhrgaz in Germania. Traverseaza trei tari – Turcia, Grecia si Albania.
De White Stream ar urma sa se ocupe un consortiu anglo-american. Pornind din Azerbaidjan, conducta va parcurge muntii din vestul Georgiei, zona maritima turca de la Marea Neagra si Romania.
In fine, ITGI este sprijinit de un consortiu constituit de DEPA (Dimosia Epichirisi Paroxis Aeriou), transportatorul public de gaz din Grecia; Edison in Italia si BOTAS in Turcia. Este proiectul cel mai avansat si cel mai atipic. Are trei segmente – un gazoduct intre Turcia si Grecia si doua interconectoare Turcia-Grecia (ITGI) si Grecia-Italia (IGI). Este prevazuta si o componenta complementara, cu o ramificatie ce va constitui interconectorul Grecia-Bulgaria (IGB). Proiectul ITGI ar urma sa fie operational in 2015, ramanand de construit interconexiunea Grecia-Italia.
Trebuie subliniat ca Nabucco si ITGI beneficiaza de sustinerea financiara a Bruxelles-ului. In 2007, Rusia a dezvoltat South Stream in parteneriat cu italienii de le Eni (Ente nazionale idrocarburi) ca o contrapondere la cele patru proiecte care ocolesc Rusia pentru a transporta gaz de la Marea Caspica spre tarile Uniunii Europene. De atunci, francezii de la EDF si germanii de la BASF, prin filiala lor Wintershall, s-au alaturat proiectului. EDF preia cel putin 10% din actiuni, iar BASF a anuntat la 23 martie ca va participa cu 15%. Gazul va fi adus pe sub Marea Neagra catre Bulgaria, Serbia, Italia si Austria. La 6 august 2009, si Turcia si-a dat acordul pentru amplasarea conductei in apele sale teritoriale.
Astfel, cinci proiecte concurente, care mobilizeaza diferite mijloace pentru a transporta gaz provenind de la aceeasi sursa (zona caspica si Orientul Mijlociu), au fost nevoite, toate, sa coopereze cu un acelasi partener – Turcia. Geografia sa, precum si contextul istoric si politic fac din aceasta tara un actor de neocolit in competitia dintre proiectele europene si cel rus. In perspectiva aderarii sale la Uniunea Europeana, Ankara trebuie sa aleaga intre a sustine interesele Bruxelles-ului sau a le privilegia pe cele ale Rusiei.
Turcia are trei optiuni: sa opteze numai pentru Coridorul sudic, excluzand astfel proiectul rus; sa coopereze deplin cu Rusia, cu riscul de a exclude proiectele europene; sau sa incerce sa ramana intr-o pozitie de arbitru si sa priveasca de pe margine.
In primul scenariu, daca Ankara opteaza pentru Nabucco, pune, de fapt, in pericol, relatiile sale cu Moscova, care este cel mai important partener economic al sau.
In cel de-al doilea scenariu, cooperand cu Rusia si aducandu-si un sprijin exclusiv proiectului South Stream, Turcia isi retrage semnatura de pe acordul interguvernamental pentru proiectul Nabucco. Monopolul rus asupra energiei si natura relatiilor economice si politice intre Ankara si Moscova se consolideaza. Pretul gazului rusesc devine mai competitiv pentru Turcia. Uniunea Europeana ar reveni insa asupra procesului de aderare a Turciei, reticentele fata de aderarea sa s-ar adanci si deschiderea capitolului referitor la energie in negocierile de aderare ar ramane litera moarta. Totodata, intr-un asemenea scenariu, prezenta Uniunii Europene la Marea Neagra ar slabi.
In cel de-al treilea scenariu, autoritatile turce evita sa ia pozitie. Spre deosebire de precedentele doua scenarii, aceasta pozitie de arbitru ii permite sa mentina relatii bune atat cu Moscova, cat si cu Bruxelles-ul. Chestiunea “mutismului” autoritatilor turce in timpul campaniei electorale capata atunci un sens. Premierul Erdogan pune totul la dispozitie pentru a lansa Nabucco, dar se fereste sa comunice adevaratele sale optiuni, conchide analiza Le Monde.
EpochTimes

Rusia se opune desfasurarii de elemente antiracheta in regiunea turca a Marii Negre

Rusia se opune desfasurarii de rachete si radare maritime in regiunea turca din Marea Neagra, in cadrul scutului american antiracheta, a declarat joi, la Ankara, trimisul rus la NATO Dmitri Rogozin.
Rusia se opune desfasurarii de forte navale de catre tari “care isi scutura armele si nu au nicio legatura cu bazinul Marii Negre”. “Marea Neagra a fost intotdeauna o mare a prieteniei si cooperari si ar trebui sa ramana astfel si in viitor”, a precizat Rogozin.
Rusia si NATO au convenit sa colaboreze in ceea ce priveste scutul antiracheta. Alianta prefera proiectul a doua sisteme independente, care sa faca schimb de informatii, in timp ce Moscova ar prefera un sistem sub comanda comuna.
Rogozin a spus ca NATO intentioneaza sa desfasiare un radar integrat in sistemul american pe teritoriul turc.
“Ca tara care are iesire la Mediterana si Marea Neagra, Turcia trebuie sa decida daca va permitedesfasurarea sau nu a unor rachete americane maritime”, a subliniat el.
Rogozin se intalneste cu diplomati si oficiali din aparare turci. El il va informa si pe presedintele Abdullah Gul despre detaliile discutiilor NATO-Rusia referitoare la scut.
“Turcia este un jucator extrem de important, atat in NATO, cat si in intreaga regiune europeano-atlantica. Este steaua in ascensiune a Eurasiei”, a precizat Rogozin.
EpochTimes

Turcia – marea dilema geopolitica

Cand a preluat conducerea tarii, premierul turc Recep Erdogan era vazut ca un islamist vopsit. Mi-amintesc comentariile de la BBC din acea perioada in care se sublinia ca Armata Turciei statea cu mana pe tragaci la aflarea rezultatelor votului. Oricum ar fi, domnul Erdogan se pare ca a reusit sa scoata otomanii din criza economica si din instabilitatea politica devenita cronica in care se gaseau.
Astazi, la opt ani de la preluarea puterii, Partidul Justiei si Dreptatii a recastigat alegerile cu 54% – conform sondajelor de opinie. Recep Erdogan nu isi poate insa impune vointa de asa natura incat sa modifice Constitutia. El si-a dobandit respectul populatiei prin reformele pe care le-a promovat (cresterea economica a Turciei este de aproape 9%!!), prin stabilitatea de pe scena politica si prin faptul ca este un lider autentic, care stie sa-si impuna vointa.
Turcia este o tara cu o populatie de peste saptezeci de milioane de locuitori, cu una dintre cele mai mari si mai inarmate forte militare din lume si cu o dorinta teribila de a (re)avea un cuvant de spus macar in regiunea geografica in care se afla. Victoria domnului Erdogan in alegerile legislative reprezinta insa un punct mai putin placut pe agenda liderilor Uniunii Europene.
Se stie ca Turcia incearca de zeci de ani sa patrunda “cu acte in regula” in Uniune dar accesul i-a fost barat de fiecare data de catre marile puteri europene. Cu preceadere Franta a fost cea care s-a opus vehement dar nici Germania – cu cele trei milioane de emigranti turci – n-a stat deoparte. Republica Turca are o mare problema cu nordul Ciprului, ea opunandu-se constant reunirii dupa razboiul de secesiune din 1974.
In masura in care Uniunea Europeana ii inchide constant usa in nas, Recep Erdogan a batut la altele – cu mult mai periculoase – care i-au fost larg deschise. Una dintre ele este cea a Iranului islamist al presedintelui fanatic Ahmadinejad. Apropierea de lumea musulmana, de miscarile Fatah ori Hezbollah au facut ca relatia excelenta de odinioara dintre turci si evrei sa se degradeze.
Dar Israelul este sustinut de catre americani care la randul lor au baze militare puternice in fosta zona a Bizantului. Situatia este una cu adevarat interesanta daca privesti implicatiile geopolitice ale realegerii domnului Erdogan.
Nu trebuie uitat ca Recep Erdogan este liderul unui partid cu puternice ramasite islamice si ca oricand, cu toate vorbele sale ca sprijina democratia si democratizarea tarii, el si partidul sau, pot bascula rapid in favoarea fanatismului religios. In opinia mea, confirmarea la putere a Partidului Justitie si Dreptatii ar trebui sa traga un serios semnal de alarma pentru liderii Europei.
Poate ca accelerarea procesului de integrare a Turciei in structurile europene nu mai trebuie sa treneze astfel incat marele stat de la sud de Dunare sa poata participa in concertul european. Caci daca Europa ne-a primit pe noi care suntem parca mai medievali cu mult decat erau osmanlaii odinioara, nu prea vad care ar fi impedimentul (poate doar cel religios) de a-i baga cu adevarat in seama pe turci.
politmuz.com

Proiectul nebunesc al Turciei, al doilea Bosfor, ar putea afecta Nabucco

Construcţia canalului navigabil din Istanbul, care ar urma să facă legătura între Marea Neagră şi Marea Marmara, ar putea afecta înţelegerile energetice existente în momentul de faţă, conform eurasianet.org.
Principalul ambasador al canalului este premierul Turciei, Recep Erdogan, care vrea să facă din această construcţie faraonică, lungă de 48 de kilometri, o moştenire a funcţiei sale în fruntea guvernului turc.
În timpul prezentării proiectului, care a avul loc în luna aprilie, într-o ambianţă garnisită cu muzică techno, premierul turc a declarat că această construcţie ar putea pune în umbră Canalul Suez şi Canalul Panama.
Canalul Istanbul va aproape 50 de km lungime, o lăţime de 150 de metri şi o adâncime de 25 de metri şi va permite tranzitul a până la 160 de nave pe zi, inclusiv tancuri petroliere mari.
„Va fi unul din cele mai mari proiecte ale secolului,” a spus Erdogan.
Totuşi, dacă va fi construit acest canalul, care va lega cele două mări în partea de vest (europeană) a oraşului Istanbul, va fi mai mic decât oricare din cele două canale mai sus amintite. Canalul ar urma să fie o alternativă pentru aglomeratul Bosfor, în prezent singura legătură pe care România, Ucraina, Georgia şi Bulgaria o au cu Marea Mediterană.
Potrivit Gărzii de Coastă turce, în anul 2009, peste 50 000 de vase au tranzitat strâmtoarea, din care 9000 de nave transportau petrol şi alte mărfuri periculoase, într-un volum total de 145 de milioane de tone. Ceea ce face ca Bosforul să fie nu doar foarte aglomerat, ci şi un punct de tranzit periculos.
Taxele pentru tranzitarea Bosforului sunt nominale, însă premierul turc consideră că orice companie de shipping ar fi dispusă să plătească mai mult pentru a trece imediat, fără să aştepte o zi sau două, cum se întâmplă în momentul de faţă.
Canalul Istanbul afectează Nabucco
Însă canalul ar putea afecta viabilitatea celuilalt proiect faraonic, conducta de gaz Nabucco, lunga de 3900 de kilometri, crede profesorul Emre Iseri, cadru didactic asociat la Universitarea de Relaţii Internaţionale Kadir Has.
„Turcia a argumentat întotdeauna că proiecte de tipul Nabucco au darul de a elibera măcar parţial traficul de pe Bosfor. Însă odată cu acest canal, argumentul ar putea deveni redundant,” crede profesorul Iseri. „Îmbunătăţirea şi ieftinirea tehnologiei de transport a gazului natural lichefiat cu ajutorul navelor, ar putea fi o soluţie mai eficientă decât conducta de gaz.”
Spre deosebire de Bosfor, canalul Istanbul va putea primi în apele sale orice tip de vas, indiferent de capacitate.
Acest detaliu nu a scăpat neobservat de Azerbaijan, unul din principalii furnizori de gaz pentru Nabucco. România, Georgia şi Azerbaijan au semnat în aprilie, la Bucureşti, un acord de transport al gazelor către UE prin proiectul Azerbaijan Georgia Romania Interconnection (AGRI), care presupune construcţia unor terminale de gaze naturale lichefiate, şi care ar putea fi pus la punct mai repede decât proiectul Nabucco. Potrivit eurasia.org, AGRI ar putea transporta între 6 şi 8 miliarde de metri cubi de gaze naturale lichefiate pe an.
Dornici să se extindă pe pieţele europene, SOCAR, compania de stat azeră, s-a îndepărtat în ultima vreme de Nabucco.
Canalul este, aparent, în avantajul Rusiei
Teoretic, canalul dorit de Erdogan ar avantaja Rusia, care planuieşte să construiască o conductă de gaz pe sub Marea Neagră, via Turcia cu destinaţia Europa. „Atâta timp cât (n.r. canalul Istanbul) este în conformitate cu Convenţia de la Montreux, canalul este compatibil cu viziunea de securitate energetică a Rusiei, pentru că asta vor ei (n.r.ruşii), să îşi diversifice permentnt pieţele, a spus Iseri, citat de eurasia.org. „Liderii ruşi doresc să îşi protejeze monopolul (n.r. alimentării Europei). Nu vor să-şi bata capul cu o conductă care tranzitează mai multe state.”
Semnată în 1936, Conventia de la Montreux, care a contribuit decisiv la încheierea divergenţelor asupra Mării Negre dintre Rusia şi Turcia, permite celei din urmă interzicerea dreptului de trecere a navelor de lupta straine în timp de razboi sau dacă se simte ameninţată cu invazia. Pe timp de pace, însă, convenţia oferă dreptul de tranzit pentru navele civile prin strâmtoarea Bosfor.
Diplomaţii ruşi de la Istanbul au declarat că nu ştiu foarte multe detalii despre planul canalului Istanbul. „Am aflat prima dată despre acest canal atunci când premierul Turciei l-a anunţat, a declarat Igor Mityakov, purtătorul de cuvân al ambasadei Rusiei la Istanbul. „Toate naţiunile care au ieşire la Marea Neagră sunt interesate de canal şi ele trebuie luate în calcul.”
Dar cum va fi canalul profitabil dacă tranzitul pe Bosfor este liber?, se Întreabă Mityakov. Iată o întrebare pe care şi-o pun mulţi. Şi cât de repede va putea fi construit? Conform planului, canalul ar urma să fie navigabil în 2023, an care coincide cu aniversarea a 100 de ani de la instaurarea Republicii Turcia.
Convenţia de la Montreux, revizuită?
În afara acestor probleme, canalul Istanbul ar putea influenţa Convenţia de la Montreux, care impune reguli stricte asupra tranzitului navelor de război.„Rusia ar vrea să se asigure că Turcia va limita tranzitul navelor de război prin acest canal.”
În timpul războiului dintre Rusia şi Georgia din 2008, navele militare americane care au livrat ajutoare umanitare Georgiei au avut o restricţie de 24 de zile în apele Mării Negre.
Nici specialiştii de mediu nu sunt foarte încântaţi de acest proiect. Potrivit lor, impactul asupra mediului ar putea fi foarte puternic, deoarece cele două mări au salinitate diferită, iar asta ar putea afecta Dunărea şi Volga. „Toate ţările care au ieşire la Marea Negră trebuie consultate. Dar chiar au fost consultate? Mă îndoiesc,” a spus Cengiz Aktar, profesor la Universitatea Bahcesehir.
RomaniaLibera

Forta de negociere a Ankarei

Diplomatia turca inspira incredere pentru ca se intemeiaza pe o performanta economica solida – remarca un studiu elaborat de Consiliul european pentru probleme externe. Europenilor integrati le „inspira” insa mai ales incurcatura: pentru o Turcie in UE nu s-a gasit inca o formula acceptabila, mai ales pentru „tenorii” Uniunii, cu o Turcie reticenta sau chiar concurenta, marea piata a Marelui Orient si marele rezervor energetic al acestei zone devin mult mai greu accesibile pentru partenerii europeni.
Prin pozitia sa geografica, prin bunele sale relatii si catenele sale politico-diplomatice cu vecinatatea si prin forta sa economica, Turcia e o piesa de neevitat pentru Europa Unita. Si nu numai. Iar avantul economic, vitalitatea, economiei turce sunt fapt. Produsul intern brut a crescut rapid, de la 589 miliarde dolari in 200 la 991 miliarde dolari in 2008, ceea ce plaseaza Turcia pe locul al 16-lea in ierarhia mondiala a celor mai puternice economii. Turcia a iesit din criza economica a anilor 2008-2009 cu o crestere proiectata de cinci la suta in 2010. In ciuda crizei financiare globale, investitiile straine directe au totalizat in 2008 peste 18 miliarde dolari. Si, nu in ultimul rand, aceasta crestere a permis Turciei sa-si mentina ritmul inalt de cheltuieli militare, care-i asigura locul al doilea in NATO (dupa SUA) ca forta militara conventionala. Institutul SIPRI de la Stockholm estimeaza ca bugetul militar al Turciei a fost, in 2009, de aproape 20 miliarde dolari, respecitv 2,2 la suta din produsul intern brut.
Statele din Uniunea Europeana reprezinta principalul partner comercial al Turciei, caci detin 42,9 la suta din totalul volumului comercial al tarii. Spania, de pilda(4,2 la suta), este un partener mai important decat Iranul imediat invecinat (2,2 la suta) sau statele arabe din zona Golfului (1,2 la suta).
Relatiile cu statele vecine reprezinta, de aceea, o prioritate tot mai acuta pentru Ankara. Legaturile regionale nu sunt insa vazute ca o alternativa la UE, ci ca o varianta de relatii speciale, de genul celor ale Marii Britanii in cadrul Commonwealthului sau ale Spaniei cu America Latina. Ministrul de Externe turc Davutoglu declara la un moment dat ca Turcia reprezinta poarta de intrare a Irakului catre Uniunea Europeana. Si nu numai pentru Irak este Turcia abilitata in aceasta privinta. Prioritare sunt si relatiile cu China si Rusia, in plina expansiune si neconditionate din punct de vedere politic sau in numele drepturilor omului.
Politica proactiva de buna vecinatate a Ankarei, pe fondul valului de schimbari din lumea araba si al temporizarii accesului tarii la Uniunea Europeana „creeaza un pericol, caci ar putea incuraja Rusia si Turcia sa formeze o axa a exclusilor”, avertizeaza studiul european amintit. Demersurile de politica externa ale Ankarei isi gasesc argumente solide in dinamismul si performantele economiei turce si in dinamizarea relatiilor economice ale tarii cu alti centri de putere, neeuropeni.
Karadeniz

Gaze mai scumpe prin AGRI de la Marea Caspica, decat cele rusesti

Proiectul Interconectorului AGRI ar putea costa intre 1,2 si 4,5 miliarde de euro, in functie de cantitatea de gaze pe care ar urma sa o transporte, iar gazele ar putea fi mai scumpe decat cele importate din Rusia. “Vom sti abia dupa finalizarea studiului de fezabilitate, dar exista si varianta ca gazele importate din Azerbaijan, prin AGRI, sa fie mai scumpe decat importate din Rusia”, a declarat joi presedintele Consiliului de Administratie al AGRI LNG Project Company, Corneliu Condrea. Potrivit acestuia, studiul de fezabilitate (estimat a fi finalizat in a doua parte a anului 2012) recomanda demararea unor negocieri cu Turcia, pentru ca vapoarele sa poata transporta stramtoarea Bosfor, avand in vedere ca Turcia nu permite ca vapoarele sa depaseasca o lungime de 150 metri, la o capacitate transportata de 145.000 metri cubi.
Traseu energetic
Interconectorul Azerbaijan-Georgia-Romania are ca obiectiv diversificarea surselor de aprovizionare si rutelor de transport energetic, fiind complementar Nabucco, in cadrul Coridorului Sudic. AGRI isi propune sa conecteze furnizorii de gaze naturale din regiunea Marii Caspice cu piata europeana. Gazele ar urma sa fie transportate prin conducte, intre Republica Azerbaidjan si Georgia. Potrivit proiectului, gazele sunt lichefiate in viitorul terminal ce se va construi pe tarmul georgian al Marii Negre, apoi traversate peste Marea Neagra cu ajutorul metanierelor si regazeificate in viitorul terminal ce se va construi pe tarmul romanesc al Marii Negre. Gazele sunt apoi livrate in Sistemul Energetic National, fie pentru consum, fie pentru tranzit catre Ungaria, prin conducta Arad-Szeged.
Trei scenarii posibile
Œn document sunt prezentate trei scenarii referitoare la costurile si capacitatea proiectului. in prima varianta, care vizeaza o capacitate de transport al gazelor de doua miliarde metri cubi, valoarea investitiei este estimata la 1,2 miliarde de euro. Varianta a doua cuprinde o capacitate de transport de cinci miliarde metri cubi de gaze, situatie in care costurile sunt evaluate la 2,8 miliarde de euro. Varianta a treia vizeaza o capacitate de opt miliarde metri cubi de gaze si costuri de 4,5 miliarde de euro. in privinta surselor de finantare, documentul prezentat de Ministerul Economiei avanseaza doua variante. Prima ar fi majorarea capitalului companiei de proiect, fie prin emisiunea de actiuni, fie prin cresterea valorii nominale a titlurilor existente. A doua posibilitate de finantare este atragerea unui investitor strain care sa asigure realizarea studiului de fezabilitate si care sa participe si la fazele ulterioare de constructie. Actionarii companiei de proiect AGRI LNG Project Company, care urmeaza sa dezvolte aceasta investitie, sunt Romgaz (Romania), SOCAR (Azerbaidjan) si GOGC (Georgia), iar compania maghiara MVM va intra si ea in actionariat. LNG Project Company are sediul la Bucuresti si a fost inregistrata in ianuarie. Interconectorul AGRI este destinat transportului gazelor naturale azere in Romania, in stare lichefiatå. Proiectul prevede construirea a doua terminale de gaz natural lichefiat, unul pe litoralul georgian al Marii Negre si celalalt la Constanta.
Karadeniz

De ce se tem Rusia şi Turcia de România

România are atât interese economice, cât şi strategice în zona caucaziană, spune un oficial al Ministerului Apărării, care notează că această regiune va deveni una de intersecţie a marilor puteri în viitorul nu prea îndepărtat.
>>Rusia priveşte cu nelinişte noile parteneriate care se fac în regiune, iar analiştii de la Moscova şi de la Ankara consideră că în ultima perioadă România şi-a extins prea mult influenţa militară şi energetică la Marea Neagră.
>>Preşedintele Traian Băsescu începe astăzi o vizită în Azerbaidjan, una dintre cele patru ţări cu care România are parteneriate strategice.
>>Azerbaidjan este punctul de pornire al unei noi rute energetice prin care specialiştii români speră să renunţe în viitor la importurile de gaze ruseşti şi chiar să reducă piaţa europeană a Gazprom, potrivit unui specialist de la Ministerul Economiei.
România a reuşit să-şi facă suficiente conexiuni pentru a putea participa în viitor la jocurile din regiunea Mării Caspice şi este singura ţară din Uniunea Europeană care a semnat un parteneriat strategic cu o ţară din zonă. Există două beneficii pe această tablă de şah, după cum ne-a explicat un oficial din Ministerul Apărării: unul economic, care ţine de valorificarea resurselor energetice şi celălalt strategic, care vizează deschiderea acestei zone care se află pe principala axă a secolului 21, asa cum a fost trasată de experţii militari ai Marilor Puteri: Golful Aden-Golful Persic-Shanghai.
După ce a semnat în 2009 un parteneriat strategic cu Azerbaidjan, România a avut ideea unui nou traseu energetic prin care gazul caucazian să ajungă în Europa, ocolind toate cele trei mari puteri de la Marea Neagră: Rusia, Ucraina şi Turcia. În acest fel România şi-a creat propriul NABUCCO printr-un acord semnat anul trecut de Azerbaidjan, Georgia şi România, cărora li s-a alăturat ulterior şi Ungaria.
Proiectul AGRI (Azerbaidjan, Georgia, Romania Interconetction) presupune aducerea gazelor azere din zăcământul Shah Deniz prin gazoductul Baku-Tbilisi până pe litoralul georgian, unde vor fi lichefiate astfel încât să poată fi transportate cu nave de mare tonaj până la Constanţa. Aici se regazifică şi este trimis prin conducte spre vest prin Ungaria şi spre sud, prin Bulgaria. Construcţia celor două terminale de gaz natural lichefiat pe malul Mării Negre, unul la Kulevi în Georgia şi celălalt la Constanţa, în România, vor costa între două şi cinci miliarde de euro şi vor fi proiectate cu o capacitate maximă de opt miliarde de metri cubi de gaze. Un specialist de la Ministerul Economiei ne-a spus că România speră să poată furniza gaz în statele UE în următorii trei ani, iar Gazprom, cel mai mare furnizor din lume, s-ar putea să-şi piardă în acest fel o parte dintre consumatorii occidentali.
România crede că va putea construi uzinele de lichefiere a gazului cu bani europeni şi că va putea aduce gaz caspic în Europa mai repede decât South Stream, conducta rusească proiectată să aprovizioneze piaţa comunitară pe o rută care ocoleşte Ucraina, şi mai repede decât Nabucco, gazoductul gândit de UE pentru a reduce dependenţa de Rusia. Romgaz a beneficiat încă din 2008 de 1,6 milioane de dolari de la Agenţia SUA pentru Comerţ şi Dezvoltare pentru a face un studiu de fezabilitate pentru terminalul de gaz lichefiat de la Constanţa, în condiţiile în care în toată lumea există doar 70 de terminale pentru regazificarea gazelor lichefiate.
Analiştii de la Stratfor consideră că proiectul AGRI nelinişteşte atât Rusia, cât şi Turcia. Rusia nu vede cu ochi buni relaţiile tot mai bune pe care România şi le face în Caucaz şi este în mod vădit nemulţumită de noua rută energetică la care participă Georgia şi Azerbaidjanul. Eugene Chausovsky de la Stratfor observă că statele participante la AGRI au probleme serioase cu Rusia: Georgia are pe teritoriul său două enclave rusificate, Osetia de Sud şi Abhazia, plus războiul ruso-georgian din 2008; Azerbaidjanul, deşi se străduieşte să aibă o politică pragmatică a avut disensiuni cu Rusia, care i-a susţinut şi finanţat, pe armeni în conflictul din Nagorno-Karabach; România are relaţii reci cu Moscova şi din cauza Republicii Moldova, care tinde să iasă de sub influenţa Federaţiei Ruse şi să intre în sfera occidentală. Relaţiile precare ale partenerilor AGRI cu Rusia ar putea vulnerabiliza acest proiect, cu atât mai mult cu cât gazoductul prin care sunt aduse gazele azere în Georgia trec inevitabil prin imediata apropiere a Abhaziei, republică separatistă controlată de Rusia. „În Abhazia, Moscova deţine trupe militare şi dacă şi-ar dori să saboteze AGRI ar putea să o facă foarte uşor”, crede analistul de la Stratfor.
Rusia nu vede cu ochi buni România, iar spionajul rusesc s-a intensificat, după cum sugerează şeful SRI, mai ales după amplasarea bazei americane aproape de Constanţa. Rusia continuă să se simtă jignită de ascensiunea României în regiune, iar experţii apropiaţi Kremlinului nu ezită să vorbească despre intenţiile ei iredentiste. În plus, ambiţiile energetice ale Bucureştiului sunt percepute ca mişcări care subminează proiectele ruseşti. Între Rusia şi Turcia, cele două mari puteri pontice, România se interpune ca actor militar şi economic susţinut de SUA.